PARTEA 1
Mi-am petrecut aproape toate vacanțele copilăriei la bunicii mei din Băcăinți, Alba, un sat cu vreo 200 de fumuri aflat pe malul Mureșului, între Alba Iulia și Orăștie. Dacă îi întrebai pe bunci ce inseamnă brand personal se uitau lung la tine, însă știau foarte bine ce înseamnă să nu fii „prăpădit” și să nu te vorbească lumea că nu ești „om vrednic” și bun gospodar.
Bunul renume era extrem de important pentru ei și era motivul pentru care păstrau anumite ritualuri învățate din moși-strămoși: să țină casa curată și văruită, să aibă grădina ordonată și „lucrată”(fără buruieni), vitele erau îngrijite, câmpul lucrat la timp, duminica se mergea la biserică, bunica cânta în corul bisericii și cocea prescuri sau pâine pentru Sfintele Paști etc..
N-am auzit vreodată ca bunicii mei să înjure, să se ia la harță cu oamenii din sat, să nu plătească oamenii care veneau la ei la lucru, să se imbete sau să facă scandal. Au trăit cu demintate și cu frică de D-zeu și au fost niste oameni respectați în comunitatea lor.
Cum s-a materializat acest respect? Au primit intotdeauna ajutor de la comunitate, indiferent că aveau nevoie de un drum la oraș, de un borcan de smântână sau de ajutor la culesul prunelor.
Nu și-au făcut niciodată reclamă în ziar pentru asta și nici nu țineau discursuri despre ei înșisi la slujba de duminică, însă faptele lor și modul lor de a fi le-au construit “brandul personal” în comunitatea din care făceau parte.
Comunismul a coincis cu perioada industrializării României, așa că oamenii de la sate au migrat spre orașe, au primit locuri de muncă la fabrici și uzine, apartamente standardizate la bloc și s-au cam pierdut în mulțime. În orașele mari nu-i pasă nimănui cât de des îți faci curat în casă, iar la muncă erau avansați în general membrii de partid. Cum inițiativa privată nu prea exista, brandurile personale erau conducătorii iubiți și câțiva artiști ai poporului.
În ziua de azi însă nu mai trăim nici în comunism, nici în era industrială, ci într-o lume în care tehnologia ne aduce mai aproape, dar și facilitează competiția între noi. Abilitatea de a te pierde în mulțime nu te mai ajută cu nimic, dimpotrivă. Cu cât ești mai puțin vizibil, mai tăcut și mai „comun”, cu atât ai mai mult de pierdut în carieră.
Mulți cred că, dacă nu ești actor, cântăreț, sportiv sau politician, nu ai nevoie să fii prea vizibil ca să ai succes, ceea ce este complet fals.
Ca să ne întoarcem la bunicii mei, dacă ai o bună reputație în satul tău, în comunitatea ta locală, oamenii te îndrăgesc și te ajută la nevoie. Nu e nevoie să te știe toată planeta pentru asta, e suficient să te cunoască oamenii din satul tău. Iar dacă nu crezi că reputația e importantă, întreabă pe cineva care și-a pierdut-o cât îi este de ușor să obțină ajutor.
Despre cine are nevoie de branding personal în zilele noastre voi scrie în articolul următor.
SpeakUp & Shine!
Alina Bota
Senior Trainer & Personal Branding Consultant
Fondator Mamprenoare Business Hub & Accelerator
Președinte Asociația Mamprenoare