202 views

Alina Bota

CEO Levelup.Vision

Instructor

Alina Bota

" Oamenii cu adevarat impliniti personal sunt cei care si-au descoperit talentele native si le pun in practica pentru a-si implini misiunea de viata. Rolul de baza al educatiei este sa ofere cunostinte si abilitati care sa faciliteze acest proces. "

Prezentare

Sunt nascuta in Transilvania si provin dintr-o familie tipica de ardeleni cu principii solide de viata. Pentru familia mea, educatia, demnitatea, cuvantul dat, punctualitatea, responsabilitatea sau bunul simt sunt legi organice.

Atunci cand am plecat din casa parinteasca pentru a urma facultatea la Timisoara, parinii mei mi-au spus: “pastreaza-ti numele curat si iesi cu demnitate din orice conjunctura care crezi ca nu iti face cinste.”

Am respectat toata viata aceste principii, ca urmare, am avut timp de 16 ani o cariera foarte frumoasa in corporate, in domeniul financiar.

In 2014 am plecat din corporate cu sperante mari si resurse putine si m-am lovit de provocarile vietii de antreprenor. Solutiile le-am gasit in educatie si in puterea comunitatilor. Am invatat repede, pe pielea mea, ca singur si fara solutii practice venite la momentul potrivit, nu faci decat sa plutesti in deriva si sa te scufunzi la un moment dat.

Visul meu este sa imi folosesc talentul de comunicator si abilitile dobandite de-a lungul carierei mele de manager, precum si experienta de peste 18 ani de lucru cu mii de oameni, pentru a avea un impact pozitiv in domeniul dezvoltarii personale si profesionale.

Expertiza mea este in domeniul consultantei in afaceri, cu preponderenta pe zona de strategie, cultura organizationala si comunicare interna si externa, am diverse proiecte in derulare cu companii mai mici sau mai mari, din toate domeniile de activitate, pe care le ajut sa faca fata diverselor situatii de criza si sa isi gaseasca drumul lin si ascendent spre prosperitate. Imi place sa cred ca interventiile mele in diverse organizatii au rolul de a creste lideri vizionari si manageri capabili sa gestioneze orice situatie si sunt pe termen scurt.

Ca trainer, mi s-a spus ca sunt foarte practica si orientata spre rezultat, poate pentru ca nu imi permit sa vorbesc despre tematici in care nu am experienta. Pentru mine, trainingul este o modalitate de a gasi solutii la problemele cu care se confrunta clientii mei si nu o varianta de a-ti petrece timpul liber sau de a face networking. Vin intotdeauna cu informatii de ultima generatie, impachetate haios, cu exemple din practica.

Pot sa iti garantez ca, dupa ce parcurgi un workshop sau un curs impreuna cu mine, obtii 4 lucruri:

  1. Stii clar ce ai de facut incepand de a doua zi.
  2. Ca membru al Comunitatii Eroilor, ai parte de follow-up si suport permanent din partea mea.
  3. Te voi recomanda intotdeauna atunci cand va fi cazul, astfel vei fi nevoit sa iti folosesti abilitatile invatate la cursuri pentru a face fata cu succes oportunitatilor aparute.
  4. Chiar si dupa un workshop de 2 ore, o sa ti se ia accentul meu ardelenesc si pleci acasa cu multe povesti de viata inspirationale si expresii noi.

Companie / Brand

LevelUp Vision SRL

LevelUp Vision este un proiect de educatie ce isi propune sa construiasca o comunitate globala de oameni interesati de dezvoltare personala si profesionala.
Vedem dezvoltarea personala si profesionala ca pe un instrument de descoperire a talentelor si abilitatilor si de dezvoltare a lor prin educatie, cu scopul de a creste nivelul de trai si de implinire a propriilor aspiratii.
Consideram ca exista o mare prapastie intre educatia oferita de catre scoala traditionala si nevoile reale ale pietei, de aceea venim cu programe de abilitati menite sa acopere acest gol, prin cursuri de abilitati croite pe nevoile pietei si livrate de traineri cu experienta practica relevanta.
Comunitatea LevelUp Vision este formata din toti participantii la cursurile noastre, pe care îi numim"EROI" si pe care ii promovam si ii sprijinim sa creasca prin diverse intalniri de networking, workshopuri si cursuri de abilitati. Ei sunt adevaratele modele de urmat si povestile lor merita cunoscute.
Obiectivul nostru este sa crestem aceasta Comunitate a Eroilor, pentru ca tot mai multi oameni sa aiba curaj sa isi implineasca aspiratiile si sa traiasca in libertate si prosperitate, punandu-si în valoare propriile abilitati si talente.

Return to the Hall of Fame