De ce sa devii voluntar in Romania?

…Pentru ca “traiesc, simt, fac” poate fi multiplicat de sute, chiar mii de ori atunci cand suntem impreuna.

…Pentru ca impreuna avem un impact mai mare.

…Pentru ca Romania are nevoie de noi, Acum.

Cu totii ne dorim sa traim intr-o lume mai prietenoasa, mai empatica, mai vie. Ne inchipuim schimbarile pe care ne-ar placea sa le vedem in jur pentru ca noi sa fim mai relaxati, mai apreciati, mai impliniti, iar copiii nostri sa cunoasca frumusetea relatiilor in care vor trai si sa isi poata construi o viata pe care sa o iubeasca.

Toate acestea sunt posibile, caci puterea de manifestare a omului este magnifica. El poate face o multime de lucruri singur: o mama isi invata copiii cum se simte iubirea neconditionata, o femeie poate croi haine minunate, un barbat poate renova o casa. Dar puterea unei comunitati de oameni depaseste cu mult limitele individului, avand un impact real si semnificativ, contribuind in mod clar la materializarea schimbarilor pe care ni le dorim. O comunitate poate invata copiii ca sunt capabili, valorosi, apreciati. O comunitate poate imbraca in straie noi o multime de oameni sau poate construi case.

Ceea ce facem impreuna depaseste cu mult capacitatile individului. Avem idei, sprijin, feedback, relatii, mediu de dezvoltare favorabil, producatori, clienti, etc. Energia oceanului este mult mai mare decat a picaturii de apa desi depinde de fiecare dintre ele.

Dar cum functioneaza armonios un grup omogen de oameni?

Prin Implicare – Respect – Actiune.

Frumusetea unei comunitati sta in implicarea membrilor in activitatile grupului: fiecare gand, fapta, aport de orice fel este pretuit, caci fara acestea comunitatea nu poate exista in realitate. Respectul este liantul dintre membri; este cel ce face ca totul sa nu se darame. Acesta include si regulile de functionare a grupului, stabilite in mod democratic. Actiunea este necesara pentru a da viata ideilor, gandurilor, cuvintelor, pentru a face diferenta intre un grup virtual si o comunitate reala.

Fiecare comunitate ce functioneaza armonios are si un rol educativ si o componenta empatica si sociala. Acestia sunt Voluntarii! A fi voluntar inseamna mai mult decat a lucra pe gratis: inseamna a invata sa faci Bine celor din jurul tau, sa oferi neconditionat, sa simti ca apartii, sa iti dezvolti compasiunea si sa te ghidezi dupa ea, sa te descoperi pe tine insuti, sa iti dai ocazia sa te simti apreciat, sa evoluezi profesional si spriritual.

Acum, in Romania e momentul sa invatam si sa transmitem mai departe toate acestea, a sosit timpul lectiei ‘ Fii schimbarea pe care o vrei in lume “, prin asumarea rolului pe care il avem in grupul din care facem parte si prin constientizarea faptului ca impreuna construim mai mult decat pe cont propriu .. e momentul sa lucram in si pentru Comunitate !

Invitam pe oricine simte ca ar avea nevoia intrinseca de a-si oferi macar un aspect din cele de mai sus, sa faca parte ca si voluntar din Comunitatea construita de Asociatia Parinte inFloresti, prin proiectele de educatie si de sanatate, dezvoltate de asociatie de peste 4 ani, in Cluj-Napoca si Floresti.

Vom intampina cu bucurie orice persoana care ni se alatura si in special, copiii si tinerii, intrucat pentru ei, a fi voluntar poate reprezenta o ‘calatorie initiatica’, de descoperire de sine, de valorificare a darurilor proprii inspre buna starea personala si cu mare impact in comunitate. Beneficiile pentru ei vor fi binevenite si tot ceea ce vor invata și experimenta cu inima deschisa, ca si voluntari, fara constrângerile unui salariu si a ceea ce reprezintă el, își va pune radical amprenta asupra lor ca oameni dar și ca profesionisti.

Cu incredere intr-o comunitate inFloritoare,

Laura Babos

Presedinte Asociatia Parinte inFloresti

www.parinteinfloresti.ro

Comments

be the first to comment on this article

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Go to TOP