Jurnal de mitic(a)

Prima oara cand am ajuns in Bucuresti, in urma cu aproape 16 ani, am avut aceeasi reactie ca orice ardelean care vine dintr-un oras mic:”n-as sta aici pentru nimic in lume!”. Am adus atunci cu mine toate parerile proaste ale altora despre Bucuresti si despre bucuresteni: ca e mizerie, ca e agitatie, ca n-ai timp de viata personala aici, ca oamenii sunt doar pe interese, ca sunt superficiali, ca trebuie sa fii mereu in garda sa nu fii tepuit si multe alte lucruri care se spun despre “mitici”. Acum sunt mitica cu acte si pot sa spun ca ma mandresc la fel cum ma mandresc cu originea mea de ardeleanca.

Poate parea surprinzator, dar mie in Bucuresti asta imi place cel mai mult:\”miticii\”. Da, toata adunatura asta de oameni de toate felurile, veniti din toate colturile lumii, mai educati sau mai putin educati, mai spalati sau mai putin spalati, unii cu bani, altii saraci lipiti, de toate culorile si religiile pamantului. Imi plac oamenii pentru ca in fiecare dintre ei regasesc o parte din mine. In NLP exista o teorie care spune ca daca dai de-o parte comportamentul, in esenta suntem cu totii la fel. Si noi avem in noi acele parti pe care le detestam la ceilalti. N-are sens sa ma uit cu aroganta la individul care scuipa pe geamul masinii mele parcate prost, pentru ca poate, in gandul meu si mie mi-ar fi venit sa scuip intr-o situatie similara. Poate n-as fi facut-o si as fi ales alta solutie. Pentru ca resursele mele in acel moment erau cu totul altele. Aveam alte solutii. Se spune ca oamenii se comporta asa cum pot ei mai bine, tinand cont de resursele pe care le au in acel moment. Si atunci, pentru ce sa judeci? De ce sa nu-i accepti asa cum sunt? Daca aveau alta solutie, cu siguranta se comportau diferit. Bunica mea are o vorba:\” atata stiu, atata fac\”. Si nu exista nici o urma de judecata aici. E acceptare.

Mai exista un motiv pentru care mi-s dragi oamenii din Bucuresti: nu-s timizi deloc. Te abordeaza pe strada, in magazine, in metrou, vorbesc cu tine natural, ca si cum te cunosc de o viata. M-am mutat intr-un bloc cu 9 etaje si ma simt ca la tara: ne salutam, ne ajutam la bagaje, tinem liftul, tinem usa, ridicam copilul, ne dam sfaturi, punem intrebari, suntem curiosi. Suntem obligati sa convietuim, asa ca, de ce sa ne uitam urat unul la altul? Nu mai bine ne zambim?Si daca celalalt nu zambeste, pe tine ce te impiedica sa-i zambesti si sa-l saluti?

Cel mai mult imi plac vanzatoarele. Nu cele de la magazinele de fite, care te privesc superior pentru ca nu esti destul de bine imbracat ca sa treci pragul regatului lor. De vanzatoarele de la supermarket si de la magazinele de cartier imi place. Pentru ca pe ele, concurenta le-a facut sa se adapteze si sa comunice. Ele stiu ca singurul motiv pentru care te duci la magazinul X, desi e si Y la 100 m si vinde acelasi lucru e vanzatoarea. Daca ea e draguta, pana la urma nici nu mai conteaza ca pretul e mai mare sau ca sigla e rosie sau verde la intrare. Imi plac pentru ca au invatat sa fie atente la ceea ce cumperi si te abordeaza direct:“Faceti ceva dulce azi? Pai nu lua mama faina de-aia ca nu creste! Si e si scumpa!” sau “Aveti catel? Ce dragut! E mic, ca i-ati luat bobite mici. Ce rasa e?”. Ieri ma duc sa-mi iau uscator de rufe din Obor si ma intreaba vanzatoarea“Da‘ de ce sunteti suparata?”. „Pai…nu sunt“. „Pai, asa!Sa nu fiti ca sunteti draguta, e pacat sa fiti suparata!”. “Multumesc! Acum chiar n-as mai avea nici un motiv sa mai fiu suparata!”. Cand ies cu cainele la plimbare, oamenii vin, il mangaie, il iau in brate si incep sa-mi povesteasca de-ale lor. Ba ca au avut caine in copilarie, ba ca au undeva, in provincie, ba ca le-ar placea, dar nu ii lasa mama sau sotul, ba ca are cineva unul la fel. Stau si ascult povesti de viata care pornesc de la caine si ajung la boli, la necazuri, la bucurii…

Recent am auzit o istorioara care cred ca se potriveste de minune celor care vor sa se mute in Bucuresti:

“Un calator intalneste in drumul sau un calugar si il intreaba:

Parinte, vin din satul din vale, stii sa-mi spui cum sunt oamenii din satul din deal?
Calugarul se uita la calator si il intreaba la randul lui:

Calatorule, cum ti s-au parut oamenii din satul din vale?
Calatorul isi varsa naduful suparat:

Rai, parinte, hoti! M-au furat, m-au barfit, s-au purtat urat cu mine, nu mi-au dat o cana cu apa sa beau!
Ei, zice calugarul, atunci sa stii ca n-am vesti bune pentru tine. Asa sunt si oamenii din satul urmator!
Mai trece o vreme si in drumul calugarului apare un alt calator:

Parinte, vin din satul din vale, stii sa-mi spui cum sunt oamenii din satul din deal?
Calugarul il intreaba:

Cum ti s-au parut oamenii din vale?
Parinte, au fost niste oameni extraordinari! Calzi, primitori, buni la vorba si la suflet, nu mi-a venit sa plec de acolo, atat de mult mi-au placut, dar n-am ce face, trebuie sa ajung in satul urmator!
Calugarul se uita la calator si ii spune:

Fiule, am o veste buna pentru tine! Asa sunt si oamenii din satul din deal!”
Eu nu cred ca exista sate cu oameni buni si sate cu oameni rai. Asa cum nu cred ca exista oameni care sa reziste la politete, la zambet, la respect, la non-judecata. Si daca rezista, mai incearca inca o data. Si inca o data! Pana cedeaza si-ti raspund cu aceeasi moneda.

Alina

Alina Bota

189 views

36

Return to Browse