Brandingul Personal pentru Corporatisti

Ma intalnesc pe la diverse evenimente cu tot felul de „fosti”: fost Retail Manager, fost National Sales Manager, fost Marketing Manager, fost HR Manager, fost Director General etc… Personalitati care au taiat si au spanzurat la vremea lor,  oameni care au avut putere si bani, doar ca la un moment dat s-a rupt ceva in cariera lor si nu au fost deloc pregatiti pentru schimbare. Le este foarte greu sa o mai ia de la capat, mai ales daca nici nu au fost foarte populari in domeniul lor si ii cunoaste lumea de \”cai breji\”.

E ciudat sentimentul pe care il ai atunci cand intalnesti astfel de oameni, care ti-au marcat poate cariera si care sunt acum in pragul disperarii. Unii nici nu spun nimic, din orgoliu, altii se roaga de tine sa ii ajuti, chiar daca uita ca, atunci cand ei au fost in postura sa-i ajute pe altii au fost aroganti.

Cunosc foarte bine modelul de manager in corporate care are o functie, un statut, un salar mare, abonament la sala, asigurare medicala si o serie de alte avantaje si se crede semizeu. Mai mult decat atat, are impresia ca o sa dureze vesnic. Am fost acolo 15 ani, stiu foarte bine ce vorbesc, am trait aceleasi senzatii. Din postura aceea de siguranta maxima ti se pune parca o ceata pe ochi, nu mai vezi lumea reala, traiesti intr-o alta cultura, viata ta se raporteaza la dead-line-uri, vorbesti limbi straine, lucrezi cu colegi din alte tari si cu alt standard de viata, pleci in delegatii in strainatate, stai in hoteluri de 5 stele, conduci limuzinele companiei si nu mai poti vedea viata ta fara acel nivel de confort.

Angajatul roman traieste in prezent: ACUM am venit de X lei lunar, ca urmare fac credite: imi cumpar casa, masina, mobila, haine, posete, vacante. In plus, cheltuielile lunare sunt enorme, mai ales daca mai ai si familie, copii, ai nevoie de bone, bani pentru scoli etc…Doar trebuie sa ti se vada statutul, nu-i asa?

Ai nevoie ca, din cand in cand sa iesi din rolul de angajat sa vezi dincolo de peretii de sticla ai corporatiei care te protejeaza de viata reala si sa iti dai seama ca, cu cat veniturile tale sunt mai mari, cu atat cheltuielile iti cresc si ca, fara un venit comparabil, nu poti supravietui. Desi acum, cand ai success si iti merge bine e greu de crezut ca jobul tau la compania X este posibil sa nu fie vesnic, experienta multora demonstreaza contrariul. Oricand se poate intampla ceva, chiar si o simpla schimbare in conducerea companiei iti poate pune cariera in pericol. Ai nevoie de o plasa de siguranta, altfel vei fi vesnic stresat de\”drobul de sare\” si nu te poti bucura de viata.

Plasa de siguranta nu e nici un cont bancar gras, pentru ca se duce repede, nu sunt nici investitiile care sunt vulnerabile la mediul economic, ci esti TU. Numele tau, mai exact REPUTATIA TA de profesionist. Cand numele tau e curat si esti cunoscut in domeniul tau ca un om de valoare si un bun profesionist, e foarte simplu sa iti gasesti de lucru la nevoie. Lansezi doar un zvon cum ca ai vrea sa pleci de unde esti acum si incep sa sune telefoanele. Cand ai stat ascuns in aceeasi companie timp de multi ani de zile, ai muncit pe branci, dar nu te stie nimeni, tu esti cel care suna la nevoie si procesul nu e usor deloc, mai ales in zilele noastre, cand joburile foarte bine platite nu se mai gasesc chiar pe toate gardurile.

Toate procesele de recrutare, indiferent de domeniu sau de compania care recruteaza incep la fel: se cauta recomandari din partea colegilor sau cunostintelor din domeniu, iar persoanele recomandate au intotdeauna prioritate la orice job. Abia daca nu se gaseste o persoana potrivita, recrutorii se uita pe CV-urile primite in urma anunturilor. Asta ca sa nu va mai intrebati de ce nu aflati de foarte multe job-uri bune si de ce depuneti sute de CV-uri si nu va suna nimeni. Ca sa ai sanse sa fii cautat, trebuie sa fii recomandat, deci cunoscut.

Cel mai greu este daca nici nu faci ce iti place si ai vrea sa schimbi domeniul. Si daca stii ce vrei e greu sa schimbi, pentru ca angajatorii cer experienta in industrie. Din experienta mea de lucru cu clientii in personal branding sau in coaching, va spun ca putini sunt cei care stiu ce vreau. Majoritatea traiesc intr-o stare de confuzie si nemultumire generala, ar vrea o schimbare, dar nu stiu incotro. De aceea o mare parte din procesul de branding presupune gasirea talentelor native (ce iti place sa faci? la ce esti tu bun de fapt? cu ce esti tu diferit?).

Multi dintre angajatii in corporate traiesc cu mitul antreprenoriatului. Au impresia ca, daca de maine nu mai au job, o iau rapid pe calea antreprenoriatului si vor avea timp liber, bani, viata linistita fara nici un sef pe cap. Citeam azi un articol despre antreprenoriat si pot sa va spun ca rezonez cu totul cu ceea ce este scris acolo. Daca vrei antreprenoriat, pregateste-te sa traiesti mai prost o perioada si sa tragi din greu. Esti dispus sa faci asta stiind ca nimeni nu iti garanteaza succesul?

Solutia este sa investesti in reputatia ta de om si profesionist. Si sa faci asta atunci cand ai resurse si energie, cand iti merge bine, nu cand esti pe o curba descendenta din punctul de vedere al carierei. Atunci e prea tarziu. Brandingul personal presupune munca si ai nevoie de timp pentru a-l construi, apoi ai nevoie de si mai multa munca pentru a-l intretine. Lumea uita repede, daca nu comunici constant, chiar daca ai fost foarte vocal la un moment dat, ai muncit degeaba, mereu apar fete noi in domeniul tau, care atrag atentia asupra lor.

Brandingul personal pentru angajati este total diferit fata de brandingul pentru antreprenori si depinde foarte mult si de industrie si de post. Intr-un fel se promoveaza un agent de vanzari, cu totul altfel un director de vanzari, un CEO sau un profesionist din IT.

Exista strategii potrivite pentru fiecare, brandingul facut dupa modelul antreprenorului  este posibil ca mai mult sa te incurce in cariera decat sa te ajute. Din pacate, unii manageri romani nu prea inghit \”starurile\”, adica profesionistii mai celebrii decat ei, se simt amenintati de faptul ca un astfel de om ar putea sa le ia scaunul, in loc sa se bucure ca pot avea in echipa un om de valoare, asa ca ai nevoie de diplomatie atunci cand iti construiesti propriul brand personal in interiorul unei companii si al unei industrii.

Contrar tuturor credintelor legate de personal branding, sa iti faci un brand personal nu inseamna site – blog – sigla – schimbare de look – presa. Acestea sunt modalitati de impachetare a brandului si se folosesc doar cand si unde este cazul. Brandul porneste din interior, de la talentele tale, abilitatile tale, valorile tale, viziunea ta despre viata, obiectivele tale si abia apoi vorbim de promovare in functie de specificul fiecarei industrii in parte. E multa munca cu tine, e un proces, dar te va ajuta enorm in cariera si in viata personala.

Ca sa-ti mai dau un ultim argument, iti spun ca tu ai deja un brand, e ceea ce lumea spune despre tine prin birouri cand nu esti de fata. Esti constient de imaginea ta in fata celorlalti? Te ajuta sau te incurca in cariera? Cunosti oameni care nu avanseaza sau nu isi gasesc de lucru pentru ca au o reputatie proasta, desi poate ca este o imagine complet falsa? Cum ar fi sa preiei TU controlul reputatiei tale si sa comunici TU cine esti, ce faci si cu ce esti tu diferit fata de ceilalti profesionisti din domeniul tau?

Cum ar fi sa ai siguranta ca, orice s-ar intampla, tu vei fi intotdeauna cautat si ofertat?

Alina

PS: Cursurile de Personal Branding pentru angajati  se organizeaza in doua variante:

Consiliere personala – 4 sedinte individuale/90 min
Workshop de 1 sau 2 zile, minim 5 – maxim 10 participanti din aceeasi companie sau industrie

Alina Bota

172 views

34

Return to Browse