Gabriela Tichelea – GTS Agency: “Exista viata dupa sport!”

Atunci cand ai chemare pentru sportul de performanta, stii ca vei avea o viata total diferita fata de ceilalti copii din jurul tau. Intri intr-o „bula” in care totul graviteaza in jurul sportului: programul tau zilnic, obiceiurile tale, relatiile cu membrii echipei tale, cu antrenorii tai, cu parintii tai. Este un mediu care te protejeaza de lumea de afara si iti ofera tot ceea ce ai nevoie ca sa obtii performanta: casa, masa, educatie, bani, satisfactii si suportul permanent al membrilor echipei, al antrenorilor, al tuturor membrilor clubului din care faci parte. In plus, iti ofera senzatia ca esti invincibil, mai ales daca ai sansa sa faci parte dintr-o echipa castigatoare. In acele momente unice, cand esti pe podium cu medalia de gat, se canta imnul tarii tale, toata lumea te aplauda si numele tau este pe buzele tuturor, simti ca ai lumea la picioare.

Putini dintre sportivii de performanta isi pregatesc din timp iesirea din aceasta “bula” si se gandesc la pasii urmatori. Majoritatea se gandesc ca lucrurile se vor aseza la un moment dat de la sine, ca sigur vor ramane mai departe ca antrenori sau ca manageri in conducerea cluburilor. Doar ca asta e ceva indepartat, cand va veni momentul, se vor gandi si la asta.

Si vine o zi cand un accident stupid iti schimba complet paradigma in care traiesti. Si vine sentinta dura din partea medicilor care iti spun:” Din pacate, nu vei mai putea juca”. Si te trezesti brusc, in afara bulei si nu stii incotro sa o apuci. Ai senzatia ca nu stii nimic, ca nu poti sa functionezi singur intr-o lume pe care nici macar nu o cunosti.

Despre viata de sportiv si viata de dupa ce se incheie cariera sportive am avut privilegiul sa vorbesc cu Gabriela Tichelea, o fosta handbalista de performanta, care a jucat timp de 17 ani atat in campionatul Romaniei, cat si in cel din Cipru si care a trecut prin toate emotiile si incercarile vietii de sportiv, dar si prin cele ale reinventarii de dupa.

AB: Cum ai descoperit handbalul?

GT: Cred ca handbalul m-a descoperit pe mine, de fapt. E povestea clasica, a venit cineva la scoala si mi-a povestit despre handbal si m-a intrebat daca vreau sa fac parte dintr-o echipa de handbal. Aveam o prietena care juca handbal si mi-am dorit sa merg si eu cu ea. Eram foarte mica, aveam doar 8 ani pe atunci.

AB: Ce te-a facut sa ramai sa faci performanta in handbal?

CT: Mediul despre care vorbeai mai devreme. Imi placea sa fac parte dintr-o echipa, eram foarte motivata, mi se spunea ca am talent si ca pot. In clasa a 5-a m-am transferat la Liceul Sportiv din Tg. Jiu, jucam la un moment dat la toate echipele liceului in acelasi timp, insa pentru mine nu era munca, era stil de viata, pasiune, joaca.

AB: Care erau atuu-rile tale ca jucator?

CT: Eram foarte serioasa si responsabila de mica, munceam foarte mult si ceream foarte mult de la mine. Intotdeauna mi-am dorit ca echipa din care fac parte sa faca performanta si am depus tot efortul sa ajut la indeplinirea obiectivelor echipei.

AB: In clasa a IX-a ai avut primul accident. Ce simte un sportiv atunci cand se accidenteaza?

GT: E ca o depresurizare, esti smuls efectiv afara din „bula” si te lovesti brusc de realitate. Descoperi faptul ca nu esti invincibil si te simti neputincios, chiar parasit.

Dupa accident a urmat o operatie de menisc si cateva luni de pauza,  luni in care m-am luptat si cu durerea, dar mai ales cu problemele financiare. Liceul nu a avut bani pentru operatia mea, colegii mei s-au mobilizat sa doneze fonduri pentru operatia mea, insa eu nu am primit niciodata acei bani. Nu stiu ce s-a intamplat, insa eu trebuia sa gasesc solutii. Eram la lotul national de junioare (nivelul meu de varsta), insa a fost nevoie ca o matusa sa ma sustina cu plata a jumatate din operatie, iar restul parintii mei.

AB: Te-ai gandit atunci sa te opresti, sa nu mai joci?

GT: Niciodata, dimpotriva. Mi-am dorit sa revin cat mai repede pe teren ca sa demonstrez ca sunt foarte buna. Atunci se infiintase si echipa de senioare in orasul meu asa ca mi-am dorit enorm sa joc la echipa mare, lucru ce s-a intamplat imediat dupa operatie. Si am jucat, chiar daca regulamentar nu aveam voie pentru ca eram prea mica. Dar antrenorii gaseau solutii, asa ca jucam pe legitimatia altor colege mult mai mari decat mine. Din pacate, eu nu realizam ca indiferent de cat de bine jucam, ca numele meu nu era pe foile de joc.

AB: In cariera ta ai avut multe accidentari, ti-ai rupt ligamentele la ambele picioare, ai avut probleme serioase cu spatele. Cine plateste pentru astfel de situatii? Cum sunt protejati sportivii romani in astfel de cazuri?

GT: Eu am facut de 2 operatii de ruptura menisc, 3 de ligamente incrucisate si am 3 vertebre sparte la spate…lucru ce a fost decisiv pentru incheierea carierei sportive. De obicei pe perioada contractului ai si o asigurare medicala, teoretic operatiile iti sunt platite.

AB: Exista asigurari pentru astfel de situatii?

GT: Asigurarea medicala despre care spuneam mai devreme. Dar si acea asigurare este, de obicei, platita de club, asa ca exista multe riscuri, cum ar fi: sa nu o plateasca, sa astepte sa ti se incheie contractul si atunci ramai “cu ochii in soare”, cunosc chiar cazuri in care sportivilor nu li s-au mai platit salariile pentru ca s-au accidentat.

Cel mai sigur este sa ai asigurari facultative, astfel esti “la adapost”. De retinut insa ca daca ai avut o operatie, la genunchiul stang, de exemplu si pe viitor suferi aceeasi accidentare la acelasi genunchi, asigurarea nu mai este valabila. Deci, ca sportiv trebuie sa fii foarte atent la optiunile pe care le ai. Acest aspect poate fi negociat cu companiile de asigurari.

AB: Ce protectie are un sportiv care se accidenteaza si nu mai poate juca deloc? Primeste pensie? Din ce traieste mai departe?

GT: Exista un studiu facut, si spune asa: la nivel global 15% din sportivi ajung sa joace la cel mai inalt nivel de performanta, un procent mai mic de 3% ajung sa fie asigurati pe viata dupa incheierea carierei sportive. Asa ca 97% din sportivi trebuie sa se pregateasca si sa se reinventeze.

AB: Ce optiuni are un sportiv care isi incheie cariera sportiva?

GT: Una dintre optiunile la care se gandesc majoritatea sportivilor este aceea de a deveni profesori, antrenori sau manageri sportivi. Din pacate, cand te lasi de joc, te lovesti de un sistem groaznic, pentru care nu esti deloc pregatit si unde nu esti intampinat cu bratele deschise.

AB: Ce alte optiuni mai ai?

GT: Daca ai strans ceva bani pe parcursul carierei sportive, poti sa iti deschizi o afacere. Problema este ca te trezesti complet singur si ai senzatia ca nu stii sa faci nimic, iti lipsesc abilitatile si relatiile de care ai nevoie sa ai succes in business. O alta optiune, si probabil cea mai buna, in cazul in care nu ai facut-o in perioada in care ai jucat, este sa investesti in educatia ta, sa iti descoperi noi talente si pasiuni, iar daca sti sa iti alegi mentorii, coachii potriviti, atunci iti va fi mult mai usor sa incepi o noua cariera.

AB: Cariera ta sportiva s-a incheiat practic in Cipru, unde ai si jucat in Cupele Europene, dar ai avut si sansa sa fii manager. Acolo ai primit sentinta dura de la medici: daca mai joci, exista sansa sa paralizezi. Ce ai facut dupa ce ti-ai incheiat cariera?

GT: M-am intors la Tg-Jiu sa antrenez, insa sistemul era foarte ciudat si nu am putut sa continui. O perioada am ajutat-o pe sora mea care are o firma de organizare de evenimente in Tg. Jiu. Apoi am facut un curs de manichiura si unul de make-up. M-am mutat in Bucuresti, mi-am deschis un mic salon, am infiintat o trupa de entertainment pentru copii si am inceput sa muncesc cu aceeasi dedicarea cu care am facut si sport.

AB: Ce te-a facut sa renunti?

GT: In 2014, la indemnul unor prieteni, am ajuns sa lucrez cu un coach. Nu stiam absolut deloc ce presupune un astfel de proces, dar imi doream sa imi imbunatatesc viata asa ca am acceptat. Dupa doar 3 sedinte am avut puterea de a-mi recunoaste ce imi doresc cu adevarat si unde vreau sa ajung in viitor. Nu imi doream sa am cel mai de succes salon de infrumusetare ci imi doream sa ma reconectez cu domeniul sportiv.

AB: Asa a aparut proiectul tau, GTS Agency. Ce faci tu, mai exact?

GT: “Global Talent Sourcing Agency” ofera servicii de consultanta si coaching  echipelor sportive, managerilor de club, antrenorilor si sportivilor ( 1-1 coaching, team coaching).

In prezent, dezvolt un program pentru manageri de club, agenti sportivi si antrenori: “Leadership Development Certificate”.

In cadrul GTS Agency  organizam workshop-uri unde sunt invitati profesionisti din diverse domenii si ne propunem sa atingem subiecte ca: incheierea carierei sportive, stabilirea obiectivelor, personal branding, relatiile personale, finante, educatie etc.

Ce imi doresc este ca sportivii sa constientizeze ca educatia este la fel de importanta ca si sportul de performanta, ca sunt capabili sa faca orice isi propun, ca e ok sa ceri si sa accepti ajutorul in orice moment, ca trebuie sa fie increzatori si mult mai deschisi. Si cel mai important sa isi faca un plan de viitor, sa experimenteze, sa invete, sa profite de orice oportunitate.

Desi uneori pare ca, odata cu terminarea carierei sportive se termina si  viata ta, de multe ori este doar un nou inceput si trebuie pregatit din timp si privit ca o renastere. Sunt multi sportivi care au stiut sa se foloseasca de perioada lor de glorie pentru a-si crea o reputatie solida, care sa ii ajute sa aiba succes si dupa ce s-au lasat de sport. Succesul Gabrielei nu s-a incheiat odata cu contractul din Cipru, ci abia acum incepe. GTS Agency este proiectul pentru care s-a “antrenat” toata cariera ei, iar faptul ca face ce ii place si ajuta sportivii sa faca alegeri constiente vine ca o incununare a carierei ei de sportiv.

Alina Bota