Când brandul din spatele tau dispare

Timp de 16 ani, am avut in spate un brand puternic, cu peste 100 de ani vechime, al carui nume pus pe cartea mea de vizita deschidea usi fara efort din partea mea. De 3 ani sunt antreprenor, iar disparitia brandului din spatele meu m-a pus fata in fata cu propriile mele limite.

Fac parte dintr-o generatie de “dinozauri” cum le spun eu, adica de oameni care au avut sansa sa intre in anii ’90 in lumea corporate, imediat cum au ajuns companiile straine in Romania, au migrat dintr-o companie in alta de cateva ori, au avut parte de programe de training serioase, au invatat foarte mult si au crescut in cariera pana la nivel de top management, unii chiar CEO.

Ajunsi acum in topul carierei lor si in preajma varstei de 40-50 de ani, multi dintre colegii mei de generatie au inceput sa se gandeasca la urmatorul pas pentru ca stiu ca, in ciuda aparentelor, pozitiile de manager de top sunt destul de vulnerabile intr-o companie mare. Mai ales la noi. Si atunci, care va fi urmatorul pas? Poti sa cresti mai mult? Iti doresti asta? Mai poti sa o iei de la capat la 50-55 de ani in alta companie daca va fi nevoie? Ai unde?

In ultimii ani, in domeniul financiar, au fost foarte multe schimbari: companii care s-au retras din Romania, companii care s-au vandut sau care si-au restrans activitatea si trendul continua, mai ales in domeniul bancar.

Am multi colegi care au luat-o de la capat. Din cate am vazut, se impart in 3 categorii:

  1. cei care traiesc din investitiile facute cu ani in urma si s-au retras din zona de business sau au plecat din tara pe la copiii scoliti in alte tari.
  2. cei care s-au angajat in alta parte, au migrat din nou in alta companie din domeniu, au schimbat domeniul sau au acceptat functii sau salarii mai mici. Unii dintre ei s-au trezit in 2-3 ani in aceeasi situatie, insa continua sa isi caute noi locuri de munca.
  3. cei care si-au facut business propriu.

As vrea sa insist asupra celei din urma categorii pentru ca din asta fac parte si eu, si cum legea atractiei functioneaza, intalnesc clienti in workshopuri si in consultanta care fac parte din aceeasi categorie. Din experienta proprie si din ceea ce am vazut la clientii mei, am identificat cateva aspecte comune multor afaceri ale fostilor manageri din corporate:

1. Sunt axate pe imagine, nu pe profit rapid. Sunt afaceri frumoase, foarte bine organizate, in care investitia initiala este mare (au facut credite importante inainte de exit), pentru ca ei stiu ca businessul se face intr-un anume fel si TREBUIE sa aiba totul perfect pregatit inainte de a incepe.

E o capcana in care intri datorita mentalitatii din corporate, unde aveai bugete consistente la dispozitie, unde existau standarde foarte inalte si nu se cerea profit in primii ani.

Unii au replicat chiar modelul din corporate, cu angajati si departamente, iar business-ul lor are niste cheltuieli fixe enorme, cu mult inainte de a produce. Multi au avut noroc si au avut succes, altii se lupta inca sa le aduca pe profit, venind cu bani de acasa sau le-au inchis deja, marcand niste pierderi foarte mari.

Lectia pe care am invatat-o de la antreprenorii cu experienta si cu afaceri de succes a fost ca nu e nevoie ca totul sa fie perfect de la inceput. Fa doar minimul necesar ca sa poti functiona, fa rost de clienti, apuca-te de treaba si apoi vino cu infrastructura, nu invers.

Clientii ii atragi tu, ce stii tu sa faci, ideile tale, serviciile tale. Cand ai clienti, ai bani, iar infrastructura se construieste repede. Porneste cu putin si imbunatateste pe parcurs, nu astepta pana e totul perfect. Clientii nu stiu care e imaginea ideala din mintea ta si, de fiecare data cand aduci ceva in plus, ii vei surprinde placut.

Cunosc antreprenori cu afaceri de sute de mii de euro pe an din consultanta care n-au nici macar un website sau un birou. Au clienti care ii recomanda si pur si simplu nu au nevoie. Pare ciudat, nu-i asa? Imi aduc aminte de un fost manager de-al meu care spunea:

“Agentiile cele mai frumos amenajate si cu birocratia la zi sunt cele in care se produce cel mai putin. Oamenii isi investesc prost resursele.”

2. Antreprenorilor veniti din corporate le este greu sa treaca de la omul-dirijor la omul-orchestra. Cand ai tot timpul la un telefon distanta secretara, department juridic, department vanzari, department de marketing, department IT etc…ti-e greu sa devii dintr-o data omul-orchestra. In primul rand pentru ca nu le stii pe toate si in al doilea rand, pentru ca ai orgoliu de mare director, care nu este obisnuit sa faca munca de jos.

Cum cei care stiu costa, exista tentatia sa  bagi mana in buzunar si sa platesti, pana cand inveti pe pielea ta ca, daca nu stii sa faci ceva, cea mai buna solutie este sa pui mana sa faci. Inveti multe, te dezvolti si economisesti bani. Poti sa delegi cand vei creste si vei avea profit. Pana atunci, te descurci singur acolo unde se poate.

3. E mult mai usor sa-i promovezi pe altii decat pe tine. Imi amintesc o sedinta 1 la 1 cu un fost director de vanzari, un om cu rezultate extraordinare in toata cariera lui, care la intrebarea “ce crezi ca iti lipseste ca sa ai mai multi clienti?”, raspunsul a fost “un director de vanzari!”.

Desi pare ciudat, cand promovezi un alt brand esti increzator, ai tupeu, ai energie si faci lucrurile sa se intample. N-ai nici o problema sa pui mana pe telefon si sa suni pe oricine crezi tu ca este potential client. Cand brandul din spatele tau dispare, dintr-o data te trezesti ca nu mai e atat de usor.

Ce am invatat eu in perioada de antreprenoriat este ca, atunci cand brandul din spatele tau dispare, brandul esti tu. Nu firma ta, nu sigla ta, nu angajatii tai. TU! Si pana nu intelegi asta, e foarte greu ca businessul tau sa mearga. Daca stai in spate si astepti sa te promoveze altii, pierzi timp si bani. In plus, atunci cand nu ai brand in spate oamenii vor fi atrasi de povestea ta. Si cine o poate spune mai bine ca tine?

4. Le e teama sa nu greseasca. Antreprenorii cu experienta in corporate au standarde foarte ridicate, vor ca totul sa fie perfect din prima si le e teama ca daca fac ceva gresit, lumea ii va judeca.

Multi au impresia ca fostii colegi sunt tot timpul cu ochii pe ei, ca au asteptari mari de la ei, cand in realitate, hai sa fim seriosi: cui ii pasa? Sau de ce ar trebui sa-ti peste tie de parerea celorlalti? Parerile bune iti platesc facturile? Zambetele ironice iti provoaca cheltuieli suplimentare? Pai si atunci? Da-ti voie sa gresesti. Suceste-te, reinventeaza-te, ia-o de la capat, da cu bata in balta si invata ceva de aici. Inca nu esti ditamai compania sa ai vizibilitate mare si portofoliu imens, inca poti sa gresesti. Profita de avantajul asta cat mai poti!

5. Nu stiu sa puna pret pe munca lor. Un client care este proaspat antreprenor intr-un business de consultanta mi-a spus intr-o zi: “Eu fac asta din pasiune, imi place enorm, ma relaxeaza si imi da satisfactii, mi se pare ca este foarte usor ceea ce fac si mi-e greu sa cer bani pentru asta.”

Iti suna cunoscut? Atunci nu uita ca TIE ti se pare usor, pentru ca ai in spate ani de zile in care ai invatat mult si ai si X ani de experienta. Dar cati sunt cei care pot face ceea ce faci tu? Clientilor tai nu li se pare deloc usor. In plus, noi nu apreciem in general ceea ce primim gratis sau la un pret foarte mic. Ce primim gratis nici nu ne responsabilizeaza sa actionam si, undeva in mintea noastra, s-a format obiceiul de a asocia marfa ieftina cu calitatea proasta.

Ascultandu-i pe clientii mei, imi dau seama ca pe unii dintre ei, experienta din corporate mai mult ii incurca, decat ii ajuta. Pentru ca in corporate nu esti tu cel care stai in fata, ci brandul.

In antreprenoriat, brandul esti TU. Aici ai cu adevarat sansa sa arati lumii cine esti si ce stii sa faci. Esti total scos din zona de confort si obligat sa iesi in fata si sa te promovezi si de aici blocajele multor fosti corporatisti.

Aici nu e loc de modestie. Oricat de greu ti-ar fi, ar trebui sa ai in minte un singur lucru: oamenii care au succes in afaceri, nu or sa te judece niciodata nici pe tine, nici greselile tale, pentru ca si ei au fost la fel la inceput. Ei or sa te priveasca intotdeauna cu respect pentru curajul tau. Or sa te judece doar cei care stau si asteapta sa dai gres, pentru ca au nevoie de o justificare pentru lipsa lor de curaj de a face ceva pe cont propriu. Asa, si? Iti pasa?

Alina Bota

PS: Daca esti in cautare de alte oportunitati si proiecte, indiferent ca sunt in zona corporate sau antreprenoriat, te invit la un workshop  de 2 zile de managementul carierei.

Jurnal de mitic(a)

Prima oara cand am ajuns in Bucuresti, in urma cu aproape 16 ani, am avut aceeasi reactie ca orice ardelean care vine dintr-un oras mic:”n-as sta aici pentru nimic in lume!”. Am adus atunci cu mine toate parerile proaste ale altora despre Bucuresti si despre bucuresteni: ca e mizerie, ca e agitatie, ca n-ai timp de viata personala aici, ca oamenii sunt doar pe interese, ca sunt superficiali, ca trebuie sa fii mereu in garda sa nu fii tepuit si multe alte lucruri care se spun despre “mitici”. Acum sunt mitica cu acte si pot sa spun ca ma mandresc la fel cum ma mandresc cu originea mea de ardeleanca.

Poate parea surprinzator, dar mie in Bucuresti asta imi place cel mai mult:\”miticii\”. Da, toata adunatura asta de oameni de toate felurile, veniti din toate colturile lumii, mai educati sau mai putin educati, mai spalati sau mai putin spalati, unii cu bani, altii saraci lipiti, de toate culorile si religiile pamantului. Imi plac oamenii pentru ca in fiecare dintre ei regasesc o parte din mine. In NLP exista o teorie care spune ca daca dai de-o parte comportamentul, in esenta suntem cu totii la fel. Si noi avem in noi acele parti pe care le detestam la ceilalti. N-are sens sa ma uit cu aroganta la individul care scuipa pe geamul masinii mele parcate prost, pentru ca poate, in gandul meu si mie mi-ar fi venit sa scuip intr-o situatie similara. Poate n-as fi facut-o si as fi ales alta solutie. Pentru ca resursele mele in acel moment erau cu totul altele. Aveam alte solutii. Se spune ca oamenii se comporta asa cum pot ei mai bine, tinand cont de resursele pe care le au in acel moment. Si atunci, pentru ce sa judeci? De ce sa nu-i accepti asa cum sunt? Daca aveau alta solutie, cu siguranta se comportau diferit. Bunica mea are o vorba:\” atata stiu, atata fac\”. Si nu exista nici o urma de judecata aici. E acceptare.

Mai exista un motiv pentru care mi-s dragi oamenii din Bucuresti: nu-s timizi deloc. Te abordeaza pe strada, in magazine, in metrou, vorbesc cu tine natural, ca si cum te cunosc de o viata. M-am mutat intr-un bloc cu 9 etaje si ma simt ca la tara: ne salutam, ne ajutam la bagaje, tinem liftul, tinem usa, ridicam copilul, ne dam sfaturi, punem intrebari, suntem curiosi. Suntem obligati sa convietuim, asa ca, de ce sa ne uitam urat unul la altul? Nu mai bine ne zambim?Si daca celalalt nu zambeste, pe tine ce te impiedica sa-i zambesti si sa-l saluti?

Cel mai mult imi plac vanzatoarele. Nu cele de la magazinele de fite, care te privesc superior pentru ca nu esti destul de bine imbracat ca sa treci pragul regatului lor. De vanzatoarele de la supermarket si de la magazinele de cartier imi place. Pentru ca pe ele, concurenta le-a facut sa se adapteze si sa comunice. Ele stiu ca singurul motiv pentru care te duci la magazinul X, desi e si Y la 100 m si vinde acelasi lucru e vanzatoarea. Daca ea e draguta, pana la urma nici nu mai conteaza ca pretul e mai mare sau ca sigla e rosie sau verde la intrare. Imi plac pentru ca au invatat sa fie atente la ceea ce cumperi si te abordeaza direct:“Faceti ceva dulce azi? Pai nu lua mama faina de-aia ca nu creste! Si e si scumpa!” sau “Aveti catel? Ce dragut! E mic, ca i-ati luat bobite mici. Ce rasa e?”. Ieri ma duc sa-mi iau uscator de rufe din Obor si ma intreaba vanzatoarea“Da‘ de ce sunteti suparata?”. „Pai…nu sunt“. „Pai, asa!Sa nu fiti ca sunteti draguta, e pacat sa fiti suparata!”. “Multumesc! Acum chiar n-as mai avea nici un motiv sa mai fiu suparata!”. Cand ies cu cainele la plimbare, oamenii vin, il mangaie, il iau in brate si incep sa-mi povesteasca de-ale lor. Ba ca au avut caine in copilarie, ba ca au undeva, in provincie, ba ca le-ar placea, dar nu ii lasa mama sau sotul, ba ca are cineva unul la fel. Stau si ascult povesti de viata care pornesc de la caine si ajung la boli, la necazuri, la bucurii…

Recent am auzit o istorioara care cred ca se potriveste de minune celor care vor sa se mute in Bucuresti:

“Un calator intalneste in drumul sau un calugar si il intreaba:

Parinte, vin din satul din vale, stii sa-mi spui cum sunt oamenii din satul din deal?
Calugarul se uita la calator si il intreaba la randul lui:

Calatorule, cum ti s-au parut oamenii din satul din vale?
Calatorul isi varsa naduful suparat:

Rai, parinte, hoti! M-au furat, m-au barfit, s-au purtat urat cu mine, nu mi-au dat o cana cu apa sa beau!
Ei, zice calugarul, atunci sa stii ca n-am vesti bune pentru tine. Asa sunt si oamenii din satul urmator!
Mai trece o vreme si in drumul calugarului apare un alt calator:

Parinte, vin din satul din vale, stii sa-mi spui cum sunt oamenii din satul din deal?
Calugarul il intreaba:

Cum ti s-au parut oamenii din vale?
Parinte, au fost niste oameni extraordinari! Calzi, primitori, buni la vorba si la suflet, nu mi-a venit sa plec de acolo, atat de mult mi-au placut, dar n-am ce face, trebuie sa ajung in satul urmator!
Calugarul se uita la calator si ii spune:

Fiule, am o veste buna pentru tine! Asa sunt si oamenii din satul din deal!”
Eu nu cred ca exista sate cu oameni buni si sate cu oameni rai. Asa cum nu cred ca exista oameni care sa reziste la politete, la zambet, la respect, la non-judecata. Si daca rezista, mai incearca inca o data. Si inca o data! Pana cedeaza si-ti raspund cu aceeasi moneda.

Alina

Despre oameni si barci

Am fost intrebata de multe ori cum pot sa fac doua afaceri atat de diferite: yachting si coaching&training. Raspunsul meu e mereu acelasi: pentru ca nu sunt deloc diferite.

Din yachting am invatat si invat inca foarte multe lucruri despre oameni. Yachtul este pentru mine ca o sala de training in aer liber in care inveti in fiecare moment ceva nou. Pe mare oamenii se comporta total diferit decat pe uscat: devin autentici, se deschid, asculta, comunica, fac compromisuri, sunt relaxati si se simt bine unii cu ceilalti. Cand un grup de oameni se urca pe un yacht si se pregateste pentru o saptamana de vacanta impreuna, se intampla miracole. Am vazut oameni cu personalitati diferite, cu experiente diferite de viata, care in alte conditii poate ca nici nu si-ar fi vorbit si care pe mare devin foarte buni prieteni. In coaching se spune ca nimic nu este intamplator si ca in sedinte intalnesti oamenii de care ai nevoie ca sa evoluezi. Acelasi principiu se aplica si pe barca: echipajul este  format din acei oameni de care tu ai nevoie in acel moment ca sa cresti. Nimic nu este intamplator!

Pe mare suntem cu totii la fel, nu avem functii, nu conteaza statutul social sau averea, orgoliile sunt lasate acasa si suntem din nou liberi sa fim noi insine. Care e secretul? Cred ca faptul ca, in momentul in care parasim tarmul si ne urcam cu totii pe o barca, singura sansa pe care o avem ca sa avem o experienta reusita este sa ne intelegem bine unii cu altii si sa colaboram. Nu avem alternative, daca te superi n-ai unde sa pleci, eventual ramai pe vreo insula, asa ca toata lumea e vesela si prietenoasa.

Cred ca skipper-ul (capitanul) are o mare parte din merit aici. Pe barca, skipper-ul este liderul suprem si nimeni nu-i contesta autoritatea. Pana la urma, de cunostintele si abilitatile lui depinde viata noastra din momentul in care am pus piciorul pe barca. Cand bate vantul cu putere si sunt valuri mari, te uiti la skipper-ul care zambeste relaxat la timona cu tigara in coltul gurii si te linistesti instant. Iti da incredere ca vei ajunge in siguranta pe insula urmatoare, unde stii ca te vei distra de minune. Skipper-ul este o prezenta discreta pe barca, dar este lider. El este cel care coordoneaza toata activitatea, el este cel care deleaga sarcini atunci cand e cazul, el explica manevrele cu rabdare, el este cel care asculta pe toata lumea si apoi obtine consensul in privinta programului pentru fiecare zi in parte. Pe un yacht e democratie: se asculta propunerile tuturor, se supun la vot si majoritatea decide. Am vazut si situatii in care, desi majoritatea isi dorea ceva si un membru al echipajului avea o alta idee, pana la urma toata lumea a fost fericita sa mearga pe mana lui. Consensul a fost obtinut de catre skipper.

Cred ca toti cei care au fost macar o data cu barca au luat ceva din lectiile invatate pe mare si le-au implementat in viata de zi cu zi. N-ai cum sa uiti experienta avuta pe mare, te transforma!

In concluzie, daca orice calatorie este o lectie de viata, atunci orice calatorie cu barca este o lectie de comunicare si leadership.

Alina