Am un vis. Ce fac cu el?

Totul incepe cu un gand care te sperie:”Mi-as dori sa…”. Apoi intervine panica:”Mai bine, nu!”.” Nu e de mine, n-are rost, e imposibil!”. “Nu te mai gandi pentru ca nu are sens!”. Dar gandul staruie, nu dispare si incepe sa te obsedeze. Nu dormi noaptea si te trezesti ca visezi ziua cu ochii deschisi. Si uite asa, mai trec cateva luni, uneori ani, in care, chiar daca visurile tale nu dispar, nu ai curajul nici macar sa le verbalizezi sau sa le pui pe hartie.

Chiar daca stii clar care este directia ta, stii ce anume te face fericit, stii ca nu mai poti sa continui pe drumul pe care esti, tot nu ti-e usor sa te pui in miscare. Aici se blocheaza majoritatea visurilor. La stadiul de…vise. Te uiti la cei care au reusit sa treaca de bariera asta imensa si te gandesti ca si tu ai fi putut. Ca ce fac ei e usor, ca tu puteai mai bine. Dar totusi, ramai blocat. Ti-e frica de esec, de gura lumii, de nou.  Te gandesti ca o sa iti lipseasca locurile, obiceiurile pe care le-ai avut, oamenii pe care ii ai in jur, stilul tau de viata. Zona de confort te trage inapoi de fiecare data cand indraznesti sa faci un pas in fata. Te gandesti ca poate nu meriti mai mult si ar trebui sa te multumesti cu ceea ce ai. Te uiti in jur, la oamenii care sunt multumiti si fericiti cu mai putin decat ceea ce ai tu si uite-asa mai trec cateva luni. Sau ani.

Pentru unii oameni, chiar daca dureaza ani de zile de cand s-a nascut acel gand, vine o dimineata in care spun: GATA! De azi, voi face tot ceea ce trebuie sa fac ca sa imi implinesc visurile, chiar daca va fi greu, chiar daca ma va durea, chiar daca imi voi urca toata planeta in cap. Si incepand cu acea dimineata nu te mai gandesti la ce a fost, la ce pierzi, ci te gandesti la cum vrei sa fie. In acea dimineata te simti ca un pui care iese din cuib la prima sa lectie de zbor. Ce perspectiva! Ce senzatie de libertate! Dar, oare aripile mele sunt destul de puternice ca sa ma sustina? Primul salt e greu si trebuie facut fara sa te gandesti deloc ca ai putea cadea. Pur si simplu nu exista aceasta optiune! Nu exista cale de intoarcere! Privirea inainte, aripile desfacute larg, esti pe cont propriu de azi. Frica, amestecata cu adrenalina si cu un excelent sentiment de realizare! Wow, oare de ce am asteptat atat?

Zilele trecute  mi-am imaginat ca sunt in 2020 si mi-am asternut pe hartie viata pe care o sa o am atunci: cum arata cariera mea, cum arata familia mea, cum ma simt eu atunci. Este o tehnica folosita in coaching care te ajuta sa iti setezi intentii pentru viitor. Multi spun ca este un exercitiu inutil, pentru ca nu ai cum sa stii cum va arata viata ta in viitor. Eu zic ca e un plan. Asta vreau, inspre asta ma indrept. In coaching am invatat sa imi pun intrebari. Una dintre ele este: “tu, Alina din 2020 ce sfaturi i-ai da Alinei din 2015?”. Raspunsul a fost imboldul pentru schimbare: “Sa porneasca la drum cu incredere. Chiar daca acum, in 2015 nu vede tot drumul pana la capat, oportunitatile vor aparea pe parcurs.”

Asa ca am pornit din loc: am schimbat jobul caldut intr-o mare companie financiara pentru antreprenoriat, schimb casa, schimb orasul, renunt la toate relatiile care ma tin in loc. Nu e usor, stiu incotro ma indrept, chiar daca nu vad drumul pana la capat, dar sentimentul de eliberare e fantastic! Odata ce ai invatat sa zbori te gandesti doar: cum ai putut sa traiesti altfel pana acum??

Alina